Mary Jo Putney - Juraminte neobisnuite

Moartea regelui Henric I în 1135 a grăbit perioada numită uneori Anarhie. Henric a fost un rege nemilos şi foarte priceput, dar, în ciuda faptului că a avut peste douăzeci de copii, singura descendentă legitimă era fiica sa Matilda, care s-a măritat încă de timpuriu cu împăratul Germaniei. Deşi aceasta era foarte iubită în Germania, odată rămasă văduvă, la douăzeci şi puţin de ani, a revenit în Anglia, unde a fost supranumită „împărăteasa“. Henric şi-a măritat apoi fata cu Geoffrey, moştenitorul în vârstă de paisprezece ani al contelui de Anjou, o uniune dezagreabilă nu doar pentru principalele părţi implicate, ci şi pentru întreaga lume a baronilor normanzi, de vreme ce Normandia şi Anjou erau vechi duşmani. Chiar şi aşa, regele avusese suficient de multă putere ca să-i intimideze pe baroni să jure că aveau să o accepte pe Matilda drept succesoarea la tron a lui Henric. însă, imediat după moartea lui Henric, nepotul lui, contele Ştefan al Il-lea de Blois (care îi jurase cel dintâi credinţă verişoarei sale Matilda şi despre care se spunea că i-ar fi fost mai de mult amant), şi-a atribuit imediat coroana şi vistieria. Ştefan era binevoitor şi galant, aşa că baronii şi Biserica au fost fericiţi să-l accepte drept conducător, în locul Matildei. Cu toate acestea, ambiţia lui Ştefan a depăşit abilităţile sale, şi în următorii câţiva ani a înstrăinat Biserica şi pe mulţi dintre supuşii săi. Robert de Gloucester, cel mai în vârstă dintre fiii bastarzi