Kelly Bowen - Stapanul inimii mele

Primul volum al seriei Sezonul Scandalurilor. Capitanul Maximus Harcourt, cel de-al zecelea duce de Alderidge, poate face fata furtunilor tropicale, marilor involburate si celor mai neimblanziti pirati. Insa, cand se intoarce acasa din ultima calatorie si gaseste un conte dezbracat – si mai ales decedat intr-un mod destul de neconvenabil – legat de patul surorii lui disparute, nu poate gasi ajutor decat intr-un singur loc. Si se trezeste la mila domnisoarei Ivory Moore, cunoscuta in toata Londra pentru abilitatea ei de a inabusi din fasa cele mai rasunatoare scandaluri. Domnisoara Moore trateaza situatia ingrozitoare de parca asemenea lucruri s-ar intampla zi de zi. Ochii ei intunecati sunt prea mari, buzele ii sunt prea pline, pometii prea ascutiti. Si cu toate acestea, imaginea de ansamblu este cumva... fara cusur. La fel ca dragostea lui pentru ea – imperfecta, neasteptata, si totusi cum nu se poate mai adevarata. Fragment din roman: „Capitolul 6 Ivory se trezi dintr-un somn chinuit cand umbrele incepura sa coboare. Se ridica in capul oaselor in patul ei, frecandu-se la ochi. Pieptanatura i se desfacuse si parul i se revarsa liber pe umeri si pe spate. Si-l inlatura de pe fata nerabdatoare, spunandu-si ca era oglinda perfecta a felului in care se simtea in acel moment — incompleta si distrusa. Ivory se intorsese intr-o casa tacuta — Elise nu revenise inca, probabil ca iesise pentru a o insoti pe Mary la statia de diligente si pentru a se asigura ca avea sa plece din Londra in siguranta. Nu primise nici un mesaj de la Alex, fratele Elisei, care sa ii dea de inteles ca descoperise ceva folositor de la reteaua lui de informatori, si nici nu primise inca vesti de la vreunul dintre oamenii pe care ii angajase ca sa supravegheze casele prietenelor lui Lady Beatrice. Stiind ca avea nevoie de cateva ore de somn pentru a ramane in forma, Ivory urcase scarile pana la camera ei si se intinsese pe pat, infasurata inca in paltonul lui Alderidge. Isi spusese ca il pastrase pentru ca in camera era frig si pentru ca era prea obosita pentru a reaprinde focul ce se stinsese, lasand in urma numai un morman de cenusa fierbinte, insa stia mai bine de atat. Fara indoiala, isi simtea trupul frematator si febril, tanjind dupa lucruri in legatura cu care decisese, cu mult timp in urma, ca putea sa se lipseasca. Sotul ei era cu treizeci de ani mai in varsta decat ea, cand se casatorisera, copiii lui din prima casnicie fiind deja adulti. Relatia lor fizica cazuse pe locul al doilea fata de legatura de prietenie ce se formase intre ei.„