Johanna Lindsey - Vapaia din bratele lui

Degan Grant porneste spre California, un loc aflat la mare departare de tot ce vrea sa uite, insa drumul ii este intrerupt de un serif caruia i-a ramas dator pentru ca i-a salvat candva viata. Degan ii poate intoarce serifului favoarea daca este de acord sa dea de urma a trei nelegiuiti — sarcina deloc dificila pentru un om de temut ca el. Dar primul infractor care ii iese in cale este Maxine, o adevarata frumusete, care a atras atentia nedorita a unor oameni de seama din oraselul ei natal. Astfel ea s-a vazut nevoita sa fuga pentru a-si salva viata. Acum Maxine, fugara de aproape doi ani, este dispusa sa faca orice pentru a scapa de chipesul si enigmaticul pistolar care intentioneaza sa o dea pe mana unei legi injuste. Avand pe cap o tanara care isi afirma cu inversunare nevinovatia, Degan este nevoit totodata sa prinda un ucigas si sa isi apere viata de un vechi dusman aflat pe urmele lui. Dar timpul petrecut in compania prizonierei sale si pasiunea care se naste intre ei il conving pe Degan ca a venit momentul ca amandoi sa-si infrunte trecutul astfel incat sa aiba sansa la un viitor impreuna. Fragment din volum: „Pana ajunsera in camera, furia lui Degan disparuse, complet infranata din nou. Max se intreba cum putea sa o dezactiveze atat de rapid. Ei bine, probabil inca era prezenta, doar ca nu voia sa o mai lase pe ea sa o vada. Individul o surprindea prea tare azi. Trebuia sa inceteze sau macar sa-i ofere o explicatie mai clara. Sau se obisnuise atat de tare sa fie singur incat uitase cum sa se poarte in rest? Dar nu ar fi trebuit sa se planga. Daca tot urma sa calatoreasca in compania lui, nu strica sa aiba parte de un drum interesant. Previzibil sigur nu avea sa fie. Max se instala confortabil, atat cat ii permiteau ceea ce pareau a fi patru intepaturi de albina de pe spate si una de pe dosul bratului stang. Isi intinse haina si vesta peste unul din cele doua scaune arunca cizmele, sosetele si curelele pe podea langa acesta. Si-ar fi dorit sa se poata dezbraca si de camasa, ca sa nu ii mai irite intepaturile, dar nu o putea face in prezenta lui Degan. Singura fereastra a camerei era deschisa si dadea spre partea din fata a hotelului, dar nu se auzea prea multa galagie de afara. Max nu se obosi sa verifice daca ar fi avut pe unde sa fuga. Avea sa astepte o oportunitate mai buna in loc sa sara de la o fereastra aflata la etajul doi si sa-si rupa gatul. In camera existau un birou si o mica masa de scris, la care fusese tras celalalt scaun de masa, dar nici un alt obiect de mobilier confortabil. In mod cert nu era un hotel la fel de elegant mobilat precum celalalt hotel la care statuse. Masuta de barbierit si cada din colt nici macar nu aveau paravan, dar poate ca acea camera nici nu era gandita pentru doua persoane, in ciuda patului mare.”