Dacia a luat nastere in 1966 la Colibasi (astazi Mioveni), judetul Arges, avand la baza un acord intre autoritatile comuniste si producatorul francez de automobile, Renault, ce prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Constructia Uzinei de Autoturisme Mioveni a inceput in 1966 si s-a incheiat intr-un timp record de doar un an si jumatate.
Pe 1 iulie 1968, incep testele la cele 217 statii de lucru din uzina, iar pe 3 august 1966 se testeaza primul motopropulsor.
Pe 20 august 1968 se incepe productia modelului Dacia 1100, un model sub licenta Renault R8; acesta era o berlina cu tractiune si motor pe spate. Primul automobil iesit pe poarta fabricii a fost facut cadou presedintelui Republicii Socialiste Romania de atunci, Nicolae Ceausescu.
Conform contractului, Renault furniza toate partile componente ale modelului, urmand ca cei de la Dacia sa le asambleze. Din 1968 si pana in 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, in 1970 aparand o usoara modificare estetica la partea frontala. A mai fost produs, desi in numar limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri si un motor mai puternic, folosite de politie si in cursele de raliu. Putine au mai ramas in stare de functionare.
Dacia 1300
Dupa Dacia 1100, a urmat Dacia 1300 care a intrat in productie in august 1969, un model sub licenta R12, fiind prezentata la saloane auto de la Bucuresti si Paris. Modelul 1300 era o berlina cu 4 usi si tractiune pe puntea fata.
Intre 1970 si 1980, Dacia dezvolta o intreaga gama de modele ce va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane si utilitare. Astfel, in 1970 apar 3 versiuni ale Daciei 1300 berline, printre care: 1300L (de la „lux”), 1300LS („lux super”, destinata membrilor importanti ai PCR) si Dacia 1200 (versiune bicorp), iar in 1973 este lansat modelul break. Acest model s-a produs in peste 2 milioane de exemplare, devenind un simbol la fel de puternic precum Trabantul pentru Germania de Est[necesita citare]. Tot in 1973 a fost lansat modelul Dacia 1302 (gen papuc); 2000 de exemplare au fost fabricate, pana in 1982.
Dacia a mai produs si un model de duba numit D6, copie a modelului Renault Estafette. Dar pentru ca si Bucurestiul producea in uzinele T.V. (Tudor Vladimirescu) o duba similara, productia Dacia D6 a fost limitata pentru a nu creea concurenta.
Dupa 1980, Dacia incearca sa produca un model pentru oras, acest model purtand numele Dacia 500 sau Lastun, fiind produs la Timisoara. Echipata cu un motor de 499 cm2, cu 22 cp si cu un consum de 3,3 l/100 km. Insa, modelul este scos din fabricatie dupa 1989 datorita problemelor de calitate si a pretului ridicat. Tot in anii '80, Dacia a mai produs modelul Dacia 2000,avand la baza autoturismul Renault 20. Acest model era produs special pentru elita PCR si era disponibil in culoarea negru sau albastru inchis, productia fiind, de asemenea, limitata.