Cine a gandit acest model, a fost destept. Prin destept, vrem sa spunem smart si nu ne referim numai la cuvantul in engleza, ci la brandul Smart. Smart s-a lansat in urma colaborarii dintre compania de ceasuri Swatch (ce?) si producatorul auto Mercedes Benz.
Smart inseamna de fapt Swatch Mercedes ART. Am pus acel "ce?" pentru ca cine s-ar fi gandit ca o companie care produce ceasuri, ar putea fi in spatele unui concept auto care s-a dovedit a fi un real succes? In anii '80, CEO-ul companiei Swatch, a inceput dezvoltarea unei idei de a produce un automobil personalizat la fel de "ciudatel" ca multe dintre ceasurile Swatch. Acesta sustinea ca industria a lasat la o parte un segment potential in industria auto si anume un automobil de mici dimensiuni cu stil, care sa fie usor de condus si destul de accesibil pentru toata lumea. Intr-adevar, rezultatul a fost un succes, Smart fiind adoptat si folosit si in prezent. Nu mai este chiar la fel de mic, precum prima generatie, dar te poti strecura in continuare si este ideal pentru oras.
Proiectul a fost initial suportat de Volkswagen, insa in 1993, CEO-ul VW a oprit proiectul, pentru ca aveau si ei "pe teava" o masina care sa consume putin, de mici dimensiuni, era vorba de VW Lupo. Aceasta era micuta, insa ceva mai maricica incat sa poata gazdui 4 oameni si mai mult loc in portbagaj. Compania care se ocupa de proiect, a suspectat din timp posibilitatea ca acesta sa nu mai fie finantat si suportat de VW si a cautat sa colaboreze cu alte companii mari. Refuzat de BMW, Fiat, GM, Renault, compania care a acceptat ideea, a fost Mercedes Benz.
In 1997 a fost deschisa fabrica, iar Smart City Coupe era programat pentru 1998, insa a fost putin amanat din cauza unor imperfectiuni de fabricatie si stabilitate. Modelul s-a lansat initial in Octombrie 1998, sub numele de Smart City Coupe (imagine sus), insa nu s-a ridicat la asteptarile celui care a proiectat conceptul initial. Acesta dorea sa fie un hibrid, insa la vremea respectiva, proiectul final a primit un motor conventional cu benzina. Dupa o perioada, Mercedes Benz a cumparat si partea ramasa de la Swatch, iar Smart a devenit un brand propriu.
Smart City Coupe a devenit Smart ForTwo (imagine sus) si a fost urmat de modelul Roadster (imagine jos), un fel de mini masinuta de curse cu 4 usi si motor in partea din spate. Pe langa modelul Roadster a aparut si modelul ForFour, o versiune mult mai mare fata de cea in doua usi si in acelasi timp diferita, cu motorizari si mecanica diferita. Modelul in 4 usi, nu a avut viata lunga, fiind fabricat doar 2 ani de zile, la fel ca si Roadster, care nu a rezistat mai mult. Baza a ramas Smart Fortwo pentru acea perioada. Modelul a primit un facelift si o noua generatie in 2007. A doua generatie a fost tot un derivat a primei, dar cu mai multa tehnologie si mecanica relativ noua. Aceasta generatie a fost in productie 8 ani de zile. Pe parcursul anilor de fabricatie, fiecare model a primit si o varianta modificata de tunerul casei Mercedes Benz, Brabus. Acestea primind nenumarate elemente de design distince, jante mai mari si motorizari mai puternice. Motoarele folosite pe Smart ForTwo, incepeau de la 600cmc cu turbina, pana la 1.0 litri tot cu turbina. Iar cele de la Smart ForFour de la 1.0 litri pana la 1.5 litri pentru varianta Brabus. Aceleasi modele au avut si motorizari diesel, de 800cmc pentru ForTwo si de 1.5 litri pentru ForFour. Rarul model Roadster, a avut o singura motorizare de 700cmc cu turbina pe benzina si o cutie de viteze automata in 6 trepte.
In prezent, chiar daca au trecut deja 6 ani de la lansare, avem a-3-a generatie (imagine jos) care e cu totul noua, forma a ramas oarecum aceeasi, insa a primit foarte multe imbuntatiri si schimbari. Totodata, au relansat modelul ForFour, care de data asta arata ca cel in 2 usi, dar este putin mai lung. Ultima generatie, a trecut si pe partea electrica incepand cu 2017. Motorizarile acestei generatii au crescut la 900cmc si 1.0 litri in 3 cilindri.
Dupa parerea noastra, conceptul "destept" (Smart) a lansat un nou trend de automobile, fiind foarte apreciat de public, mai ales de publicul tanar sau de cei care nu vor sa foloseasca masina principala zi de zi prin orasele aglomerate.
Pe magazinul nostru veti gasi aproximativ toate generatiile si modelele de Smart, incepand de la prima varianta, pana la facelift, Roadster si ultima generatie in 4 usi (ForFour): https://magazinulcolectionarului.ro/machete/auto?marca_auto=379





